Sunday, September 21, 2014

51. Vila Maria Fortunatu

Maria Fortunatu Villa
1914 Stada C.A. Rosetti 34


Deși inițial concepută ca un imobil cu un singur etaj, acest imobil a fost supraînălțat, cel mai probabil în anii 30’-40’. Proiectul inițial avea etajul definit de un registru puternic decorat, echilibrând astfel sobrietatea parterului.
Cu ocazia supraînălțării decorația etajului s-a pierdut, păstrându-se doar poziția și forma ferestrelor, iar tot etajul al doilea a fost realizat într-un vocabular Mauro-Florentin. 
Acesta este un exemplu rar și fericit de clădire frumoasă, care este amplu modificată, în așa măsură încât își schimbă și repertoriul stilistic, dar rămâne frumoasă, chiar dacă în alt fel. În ciuda noii tencuieli, lisă și de un galben deschis, nepotrivită nici cu Neoromânescul uitat, nici cu Mauro-Florentinul dobândit, vila rămâne o prezență demnă de vecinele semnate de Grigore CERCHEZ (1850-1927), Statie CIORTAN (1876-1940) sau Marcel LOCAR (1902-1983).
Sub forma ei originală, vila a fost construită de antrepriza Leopold SCHINDL și a costat 200.000 de lei.

Although initially conceived as a ground floor and upper floor building, this villa was added an extra floor, most likely in the 1930’s-1940’s. The original design had an upper floor defined by a powerfully decorated registry, balancing the sobriety of the ground floor.
When the extra floor was added, the decoration of the first floor was lost, keeping only the position and size of the windows, while the entire second floor was designed in a Moorish Renaissance vocabulary.
This is a rare and happy example of a beautiful building that undergoes drastic modifications, to such an extent that it changes the stylistic repertory, but remains beautiful, even if in a different way. Despite the new rendering, smooth and bright yellow, unsuitable either for the forgotten Neoromanian past or for the Moorish transformation, the villa remains a presence worthy of the neighbors signed by Grigore CERCHEZ (1850-1927), Statie CIORTAN (1876-1940) or Marcel LOCAR (1902-1983).
The original version of the villa was built by contractor Leopold SCHINDL for 200.000lei.

Saturday, September 20, 2014

50. Vila Eliza Toma Țaciu

Eliza Toma Țaciu Villa
1923-24 Strada Tudor Arghezi 19



Vilă fidelă modelului dezvoltat de Paul SMĂRĂNDESCU pentru arhitectura Neoromânească, aici se pot regăsi toate elementele studiate de arhitect: bovindoul masiv, friza cu motive florale modelată după ancadramentele ferestrelor etajului și copertinele din lemn.
Elemente mai rar întâlnite în vocabularul arhitectului, dar la fel de valoroase, sunt logia de la al doilea etaj și foișorul din dreapta fațadei principale. Din păcate, spațiul deschis al foișorului este astăzi închis cu tâmplărie, dar cu un efort minim s-ar putea reveni la eleganța fațadelor inițiale. 
Clădiri semnate de Gheorghe SIMOTTA (1891-1979) și Jean MONDA (1900-1987) de pe aceeași strada completează un repertoriu variat și valoros al arhitecturii de pe actuala stradă Tudor Arghezi, fosta Dionisie.

A villa that is faithful to the model developed by Paul SMĂRĂNDESCU for Neoromanian architecture, here we can find all the elements studied by the architect: the heavy bow window, the floral motif frieze, modeled around the upper floor window frames and wooden canopies.
Elements that are seldom met throughout the architects’ vocabulary, but are just as valuable, are the second floor loggia and the belvedere-balcony on the right side of the main façade. Unfortunately the belvedere-balcony is now enclosed with window frames, but, with a minimum amount of effort, one could regain the elegance of the original façades.
Buildings on the same street, signed by Gheorghe SIMOTTA (1891-1979) and Jean MONDA (1900-1987), complete a varied and valuable architecture repertory on present day Strada Tudor Arghezi, former Strada Dionisie.

Friday, September 19, 2014

49. Facultatea de Farmacie

Pharmacy School 
1924-34 Strada Traian Vuia 7

Construit pentru a găzdui Liceul de fete „Regina Maria”, actualul sediu al Facultății de Farmacie este o lucrare de tranziție între stilul național de arhitectură și un stil modern, funcțional, contemporan. Ferestrele ample, împreună cu friza stilizată și consolele și ancadramentele geometrice transformă elementele preluate din Neoromânescul propriu lui Paul SMĂRĂNDESCU în elemente de inspirație Secession, aducându-le mai aproape de repertoriul Art Deco contemporan construcției acestui liceu.
Volumul de colț realizează racordul dintre cele două aripi ale clădirii, adăpostind și intrarea principală. Ancadramentul intrării este realizat prin modelarea soclului astfel încât profilatura acestuia să se transforme în ancadrament.
Clădirea a fost executată în trei etape (1924, 1927 și 1934) de antrepriza inginer Tiberiu EREMIE, iar costurile aproximative ale lucrărilor au fost de 40.000.000 de lei. Paul SMĂRĂNDESCU a realizat proiectarea și urmărirea de șantier fără onorariu.

Built to house Liceul de fete „Regina Maria”, the present day pharmacy school building is a transition work between the national style of architecture and a modern, functional, contemporary style. The ample windows together with the stylized frieze and the geometrical supports and window frames turn elements that come from Paul SMĂRĂNDESCU’s own Neoromanian style into elements of Secession inspiration, bringing them closer to an Art Deco repertory, contemporary to the construction of this high school.
The corner volume creates the connection between the two wings of the building, while housing the main entrance. The entrance frame is realized by modeling the base so that its’ profiles turn into the frame.
The building was executed in three stages (1924, 1927 and 1934) by contracting engineer Tiberiu EREMIE, and the approximate cost of the build came up to 40.000.000lei. Paul SMĂRĂNDESCU designed and offered technical assistance without charge for this project.

Thursday, September 18, 2014

48. Vila avocat Dim. Neagu

Dim. Neagu Villa
1911 Strada Batiște 16

Imobilul de colț ridicat pentru avocatul Dim. NEAGU la intersecția actualelor străzi Batiște și Tudor Arghezi (fostă Dionisie) marchează în creația arhitectului Paul SMĂRĂNDESCU cristalizarea unui Neoromânesc propriu, cu influențe clasicizante. În fațadele elegante desenate de-a lungul celor două străzi coexistă echilibrat atât arce în plincintru, cât și arce turtite și trilobate, o friză cu motive florale și o cornișă cu motive geometrice, un tirant metalic și un parapet și o copertină de lemn. Toate aceste elemente sunt abil compuse, astfel încât fațada apare mai curând elegantă decât încărcată.
Cel mai important element este probabil balconul-bovindou de colț, marcat ca un foișor în acoperiș, motiv ce apare de aici încolo deseori în limbajul arhitectural al lui Paul SMĂRĂNDESCU. De asemenea remarcabile sunt și consolele balconului, element pe care arhitectul îl va studia, relua și reinterpreta cu mare atenție pe tot parcursul creației sale.

The corner building erected for attorney Dim. NEAGU at the corner of the present day streets Batiște and Tudor Arghezi (former Dionisie) marks the crystallization of a personal version of the Neoromanian style with classical influences within SMĂRĂNDESCU’s creation. Within the elegantly drawn façades that span along the two streets coexist in a balanced manner round, basket handle and trefoil arches, a floral motif frieze and a geometrical motif cornice, a metal thrust and a wooden parapet and canopy. All these elements are skillfully composed in such a way that the façade appears to be much rather elegant than packed with details.
The most important element probably is the the corner balcony-bow-window, marked by a separate volume within the roof, a motif that will often show up throughout Paul SMĂRĂNDESCU’s architectural language. Also remarkable are the supports of the balcony, an element that the architect will carefully study, reuse and reinterpret throughout his creation.

Wednesday, September 17, 2014

47. Vila Stelian Popescu

Stelian Popescu Villa
1911 Strada Tudor Arghezi 24



Realizat într-un limbaj arhitectural similar cu vila Neagu învecinată, și aici regăsim același bovindou cu console lucrate, și acealși tip de antablament compus, străpuns de ferestre, aici trilobate. 
Momentan imobilul se găsește într-o stare vulnerabilă, trecând prin refacerea acoperișului sau supraînălțarea acestuia. Acest proces urmeză unei lungi perioade de abandon. Sperăm ca actualii proprietari să poată aprecia frumusețea imobilului și să își dorească să o protejeze.
Imobilul de circa 500 de metri pătrați desfășurați, construit de atrepriza MOSCA, a costat în 1911 circa 60.000 de lei, iar, cel de colț, al avocatului NEAGU, circa 80.000 de lei, antrepriză necunoscută.
Acest imobil se dovedește a fi avut o influență foarte mare asupra carierei arhitectului datorită comanditarului său. Ziaristul Stelian POPESCU (1875-1953) avea să de vină directorul Ziarului Universul patru ani mai târziu și Ministru de Justiție zece ani mai târziu, ținând această funcție mai multe mandate neconsecutive. Cincisprezece ani mai târziu, acesta avea să îi solicite arhitectului proiectarea unui sediu pentru Ziarul Universul pe Strada Ion Brezoianu.

Realized in an architectural language similar to Neagu Villa next-door, here too we find the same bow window with detailed supports, and the same kind of composed entablement, pierced by trefoil arched windows in this case.
For now, the building finds itself in a vulnerable state, undergoing either a roof rebuilding or an extension. This process follows a long period of abandonment. We are hoping that the present day owners of the villa can appreciate its’ beauty and wish to protect it.
The roughly 500 square meter villa built by MOSCA contractors cost about 60.000lei to build in 1911, while the corner villa owned by attorney NEAGU cost about 80.000lei with an unknown contractor.
This building proved to have a very high influence over the architects’ carrier, due to its’ owner. Journalist Stelian POPESCU (1875-1953) would become the manager of Ziarul Universul four years later and the Minister of Justice ten years later, holding the office for several inconsecutive terms. Fifteen years later he would commission the architect the design of the headquarters for Ziarul Universul on Strada Ion Brezoianu.

Tuesday, September 16, 2014

46. Imobilul avocat Ion C. Marinescu

Ion C. Marinescu Building
1922 Strada Tudor Arghezi 12



Avocatul Ion C. MARINESCU, care avea să dețină funcția de Ministru al Economiei în guvernul ANTONESCU, îi solicită arhitectului Paul SMĂRĂNDESCU proiectarea unui imobil de raport cu două etaje și mansardă. Fiecare nivel are ferestre cu ancadramente diferite, cele mai mari fiind la parter. Față de proiect, ceea ce păreau a fi coloane angajate se materializează sub forma unor pilaștri aplatizați, sărăcind întrucâtva nivelul de detaliere a fațadei. Friza cu motive florale, modelată după ferestrele celui de-al doilea etaj, un element decorativ specific lui Paul SMĂRĂNDESCU, încununează fațada Neoromânească.
Clădirea face parte dintr-un front continuu, iar în dreapta acesteia se afla un alt imobil de apartamente proiectat de Paul SMĂRĂNDESCU. Construită pentru inginerul Teodor SĂVULESCU, aceasta a fost fie acoperit de altă fațadă fie demolat și înlocuit de clădirea existentă la numărul 10. Având în vedere volumele și gabaritele care se regăsesc în această fațadă, bănuim că fațada desenata de SMĂRĂNDESCU se mai află sub actualele finisaje.

Attorney Ion C. MARINESCU, who would later become Minister of the Economy under ANTONESCU, commissions architect Paul SMĂRĂNDESCU to design an apartment building with two floors and a mansard roof. Each level has different windows with different window frames, the largest being in the ground floor. Unlike the project, what seemed to be attached columns turned to flattened pilasters, somewhat lowering the level of details of the façade. The floral motif frieze, modeled around the second floor windows, a typical element for Paul SMĂRĂNDESCU, crowns the Neoromanian façade.
This building is part of a continuous front, and to its’ right used to be another apartment building designed by Paul SMĂRĂNDESCU. Built for engineer Teodor SĂVULESCU, the building was either covered by a different façade, or demolished and replaced by the building t number 10. Seeing as how the volumes and dimensions of the current façade match the overall dimensions of the façade drawn by SMĂRĂNDESCU we presume that the façade drawn by him is beneath the current one.

Monday, September 15, 2014

45. Palatul Societatea Astra Română

Societatea Astra Română Building
1923-24 Bulevardul Carol I 32



Societatea Petroliferă Astra-Română își construia în anii 1923-24 în ceea ce se contura ca Piața C.A. Rosetti un impunător sediu de birouri semnat de Paul SMĂRĂNDESCU. Clădirea este compusă în plan din două aripi, una în lungul Bulevardului Carol I și una în lungul BUlevardului Hristo Botev (atunci Domniței), racordate de un turn (ca proporții, pentru că regimul de înălțime al acestui corp era identic cu cel al aripilor laterale). Turnul se adresează pieței, iar, deși nu găzduiește nici un acces, orice fel de privire de ansamblu s-ar arunca asupra acestei clădiri ar găsi acest turn în centru.
Decorația subtilă povestește atât despre Neoromânescul atât de apropiat lui Paul SMĂRĂNDESCU, cât și despre o arhitectură nouă a ferestrelor mari, a deschiderilor ample și a funcționalității spațiului. Funia în torsadă așezată lângă ferestre cu deschideri mai mari de trei metri, ocnițele folosite ca parapet în fața unor uși de sticlă cu aceleași dimensiuni, toate anunță o dorință de modernizare a arhitecturii sau, poate chiar de adaptare a influențelor tradiționale la noul spirit.

Societatea Petroliferă Astra-Română builds in 1923-24 in what was becoming Piața C.A. Rosetti an imposing office building signed by Paul SMĂRĂNDESCU. The building is composed of two wings along the avenues Carol I and Hristo Botev (back then called Domniței), connected by a corner tower (proportion-wise, because the height of this part of the building is identical to the height of the side wings). The tower faces the square, and, although it doesn’t house any access, any general view of the building would have the tower in the center.
The subtle decoration talks about the Neoromanian style so close to Paul SMĂRĂNDESCU’s heart, as well as about an architecture of large windows, of large openings and of space functionality. The woven rope placed next to windows wider than 3 meters, the niches used as parapet in front of large doors, all signal a desire of modernization of the architecture or, maybe even to adapt the traditional influences to the new spirit.

Sunday, September 14, 2014

44. Imobilul Paul Smărăndescu

Paul Smărăndescu Building
1923 Strada Bolintineanu 2, Strada Colței 27



Una din cele trei clădiri proiectate și construite de arhitect pentru el însuși în București, acest imobil sintetizează Neoromânescul dezvoltat de Paul SMĂRĂNDESCU până la acest punct. Toate detaliile au devenit foarte stilizate, aducând stilul național mai aproape de o contemporaneitate stilistică, realizând o prefață în limbaj arhitectural local pentru Art Deco. Ancadramentele, profilaturile și balustradele realizate din linii drepte, curate, își regăsesc rigoarea și în decorația consolelor și în colțurile zigurat ale bovindoului. Registrul frizei este prezent și aici, dar, spre deosebire de lucrările anterioare, acesta este lis, lipsit de motivele florale. Desigur, se poate invoca argumentul economic, având în vedere că era o investiție proprie, dar noi considerăm că aceasta a fost o alegere estetică. 
Epurarea decorației confirmă acordarea esteticii arhitectului cu stilurile contemporane, realizată, desigur, în termenii arhitecturii practicate până atunci.

One of the three buildings he designed for himself in Bucharest, this building synthesizes the Neoromanian style developed by Paul SMĂRĂNDESCU up to this point. All the details have become very stylized, bringing the national style as close to a stylistic contemporaneity as possible, creating an architectural foreword for Art Deco. The window profiles, the profiles, the straight-lined-railings all find their rigor in the decoration of the supports and in the ziggurat corners of the bow window. The frieze registry is used here as well, but, unlike previous work, this one is flat, without any floral motifs. One might argue that the economic argument determined this cleansing, seeing how this was a personal investment, but we think this was an aesthetic choice.
The cleansing of the decoration confirms the tuning of the architects aesthetics to the contemporary styles, realized within the terms of the architecture practiced until that point.

Saturday, September 13, 2014

43. Imobilul Inginer Emil Prager

Emil Prager Building 
1933 Strada Colței 25



Zece ani după ce construiește pentru el însuși un imobil pe terenul învecinat, Paul SMĂRĂNDESCU proiectează un al doilea imobil pentru comanditarul și colaboratorul său, inginerul Emil PRAGER (1888-1985). Acest nume mare în ingineria română, după ce construiește pentru stat și pentru comanditari majori din România, începe și construiește pentru el însuși. După ce în 1922 Paul SMĂRĂNDESCU îi proiectează imobilul din Strada Mecet 24, în 1930-32 Arghir CULINA îi proiectează vila din Strada Paris 47, la începutul anilor 30’ Jean MONDA îi proiectează ansamblul din Bulevardul Dacia 61, vine din nou rândul lui Paul SMĂRĂNDESCU să îi mai proiecteze o clădire. Un imobil cu cinci etaje în liniile unui Art Deco auster, cu detalii fine realizate fie din platbandă metalică fie din tencuială riflată, blocul PRAGER se păstrează într-o stare foarte bună, martor al bunei calități al procesului de construire.

Ten after he builds for himself a building on the adjacent plot of land, Paul SMĂRĂNDESCU designs another building for his commissioner and colleague, engineer Emil PRAGER (1888-1985). This important name for Romanian engineering, after having had built for the state and for the major commissioners in Romania, starts to build for himself. After in 1922 Paul SMĂRĂNDESCU designs for him the building at 24 Strada Mecet, in 1930-32 Arghir CULINA designs his villa at 47 Strada Paris, at the beginning of the 30’s Jean MONDA designs for him the building ensamble at 61 Bulevardul Dacia, he returns to Paul SMĂRĂNDESCU to design another building. A five storey building within the lines of an austere Art Deco with refined details made from metal band or fluted render, the PRAGER building is still in a good state, standing witness to the high quality building process.

Friday, September 12, 2014

42. Palatul Societatea Creditul Rural

Societatea Creditul Rural Building 
1925-26 Strada Doamnei 24



Imobilul de birouri realizat la intersecția Bulevardului I.C. Brătianu cu Strada Doamnei este în fapt o extindere a unor clădiri existente. Fațada dinspre bulevard și volumul de colț sunt creația arhitectului Paul SMĂRĂNDESCU. Sediul Societății Creditul Rural combină elemente decorative dezvoltate din Neoromânesc cu o estetică similară cu cea a unui Secession târziu sau a unui Art Deco epurat.
Fațadele dominate de bovindouri puternice sunt încheiate la partea superioară de o friză stilizată, întreruptă de ferestrele celui de-al treilea etaj. 
Anul acesta s-a încheiat restaurarea fațadelor, acompaniată de o amplă modificare a acoperișului. Fațadele și-au recuperat strălucirea inițială, în schimb acoperișul mansardat pare prea masiv pentru fațadele epurate.
Sediul Societății Creditul Rural a fost ridicată în anii 1925-26 de antrepriza Societatea Clădirea Românească.

The office building at the corner of Bulevardul I.C. Brătianu and Strada Doamnei is in fact an extension of existing buildings The façade facing the avenue and the corner volume are architect Paul SMĂRĂNDESCU’s creation. Societatea Creditul Rural Building combines decorative elements developed from the Neoromanian style with an esthetic similar to the one of the late Secession style or of a stripped Art Deco.
The facades, dominated by powerful bow windows, are crowned by a stylized frieze, interrupted by the windows on the third floor.
This year marked the ending of a process consisting of the façade restoration, together with an ample modification of the roof. The façades regained their initial charm, while the mansard roof is too massive for the cleansed façades.
Societatea Creditul Rural Building was erected during the years 1925-26, by contractor Societatea Clădirea Românească.

Thursday, September 11, 2014

41. Vila Virgil Hagi-Panteli

Virgil Hagi-Panteli Villa
1914 Bulevardul Hristo Botev 32



Una dintre cele mai ornate lucrări ale arhitectului Paul SMĂRĂNDESCU, vila Virgil Hagi-Panteli, rămasă izolată între blocuri înalte, este un martor al eleganței Neoromânescului și eclectismului din primul sfert al secolului 20. Insinuările tradiționale sunt foarte fine, rezumându-se la arce trilobate și pilaștri de proporții masive. Ancadramentele multiple, capitelurile, parapetul și friza sunt toate elemente minuțios sculptate, imprimând fațadelor textura unei bijuterii.
Remarcabil la această lucrare este balconul, aproape transformat în logie prin masivitatea pilaștrilor care îl bordează. Arcul masiv care sprijină pe cei doi pilaștri este temperat de un tirant metalic filiform. Profilaturile simple ale acestui arc, depărtându-se ca undele de sursă, se depărtează atât de mult de conturul arcului, încât sunt întrerupte de friză. 
Friza în sine are un model cu un înalt grad de repetitivitate, fără ca acest fapt să deranjeze. Acesta a fost, probabil, modul arhitectului de a-și imprima felul discret de a proiecta asupra clădirii: dacă restul ornamentelor erau atât de prezente, a ales ca friza să atragă mai puțină atenție.
Vila a fost construită de Mihail HARTEL, contra sumei de 120.000 de lei.

One of Paul SMĂRĂNDESCU’s most decorated works, Virgil Hagi-Panteli Villa, now isolated among high apartment buildings, remains a witness of the elegance of the first quarter of the 20 century Neoromanian and eclectic styles. The traditional hints are very refined, consisting of trefoil arches and massive pilasters. The multiple window frames, the capitals, the parapet and the frieze are all carefully carved, leaving the impression of jewelry-like texture.
The balcony is a remarkable feature here, as it is almost completely transformed into a loggia through the mass of the two pilasters that border it. The massive arch that rests upon the two pilasters is balanced by a thin metallic thrust. The simple profiles of this arch, running away, like waves from a source, intersect the frieze.
The frieze itself has a highly repetitive motif, without becoming bothersome. This was probably the architect’s way of imprinting his discrete manner of designing: since all the other ornaments were so strong, he chose that the frieze would be less conspicuous. 
The villa was built by Mihail HARTEL for 120.000lei.

Wednesday, September 10, 2014

40. Vila Panait Ionescu

Panait Ionescu Villa
1912 Strada Romulus 77



Reședință izolată pe lot realizată în maniera proprie de interpretare a stilului național, vila se distinge prin liniile clare, și volumele de dimensiuni diferite care îi compun fațadele asimetrice, legate de brâul și friza dantelate. Gesturile mari, tușele viguroase ale volumelor sunt echilibrate de minuțiozitatea cu care sunt desenate și cioplite motivele și împletiturile florale. Acest gen de tratare a fațadelor îi rezerva trecătorului surpriza de a redescoperi vila pe măsură ce se apropie de ea. Friza mimeaza pe alocuri ancadramente de ferestre, sugerând astfel prezența unui etaj, pentru a nu lăsa parterul înalt să pară prea înalt.
Vila surprinde plăcut și prin starea în care se găsește, mai ales având în vedere că în perioada postbelică a fost transformată în creșă, și, mai apoi, în centru de recrutare. Restaurarea realizată cu bun gust și bun simț de arhitectul Șerban STURDZA și echipa sa au redat peisajului urban o lucrare sobră și delicată deopotrivă.
Vila Panait Ionescu, cunoscută ulterior ca Vila Ion Cămărășescu a fost ridicată în 1912 de antrepriza Leopold SCHINDL pentru suma de circa 200.000 de lei.

A detached residence, designed within the lines of the personal interpretation of the national style, the villa stands out due to the clear lines and to the various volumes that make up the asymmetrical façades, brought together by the lacey profile and frieze. The ample gestures, the powerful brushes of the volumes are balanced by the careful detailing of the carved floral and woven motifs. This kind of treatment of the façades reserves to the passerby the surprise of rediscovery of the villa, as one approaches it. The frieze mimics window frames from place to place, implying the presence of an additional floor, thusly preventing the ground floor from appearing too tall.
The villa is a pleasant surprise also due to the state it is in, especially since after the war it was used first as a daycare center and then as a recruitment office. The restoration, realized with good taste and common sense by architect Șerban STURDZA and his team, gives back a sober and delicate work to the urban landscape.
The Panait Ionescu Villa, late known as Ion Cămărășescu Villa was erected in 1912 by contractor Leopold SCHINDL for 200.000lei.

Tuesday, September 9, 2014

39. Vila inginer Ștefan Buescu

Ștefan Buescu Villa 
1929 Strada Iuliu Valaori 26



Dintre lucrările din București ale arhitectului, aceasta este cel mai probabil ultima realizată în stilul Neoromânesc, în varianta de interpretare proprie lui Paul SMĂRĂNDESCU. Astfel deceniul al treilea se încheie odată cu stilul național în practica arhitectului. Remarcabil la această vilă este turnul scării, clar evidențiat, atât prin diferența de înălțime a volumului pe care îl definește, cât și prin ferestrele dezvoltate sub forma unor fante verticale, decalate conform rampei scării. Friza cu motive florale se găsește aici doar pe volumul turnului, celelalte volume fiind încheiate cu frize cu dinți de fierăstrău.
Din păcate, o intervenție recentă a alterat atât finisajul acoperișului cât și materialul tâmplăriei, deteriorând parțial aspectul acestui final de stil.

Out of the architects’ Bucharest portfolio, this is probably the last one built in Neoromanian style within the lines of Paul SMĂRĂNDESCU’s own interpretation. Thusly, the third decade ends at the same time with the national style in the architects’ practice. Rmarkable at this villa is the stairwell tower, clearly emphasized both through height and the vertical windows that follow the height of the stairs. The floral motif frieze decorates only the tower, while the other volumes end with saw teeth motifs.
Unfortunately, a recent intervention has altered both the roof finishing and the window panes, partially deteriorating the look of this style finale.

Monday, September 8, 2014

38. Vila Alexandru Hassan

Alexandru Hassan Villa 
1922-23 Strada Popa Soare 51



Clădire Neoromânească atipică pentru Paul SMĂRĂNDESCU, vila Alexandru Hassan nu prezintă nici un bovindou masiv, cu console studiate. În schimb, volumele care compun partea vilei vizibilă dinspre stradă sunt clare și atent compuse. Astfel, volumul cu logie la parter, cu fațadă simetrică, se compune cu volumul care găzduiește intrarea. Dezvoltat pe un singur nivel, acesta din urma se transformă în terasă pentru etajul întâi, acoperită cu o structură din lemn cioplit cu delicatețe. Acoperișul acesteia începe exact la aceeași cotă la care începe și friza, continuând astfel liniile fațadei într-o manieră plăcută și reușită.
Acest tip de atenție la detalii poate fi remarcat pe întreg parcursul fațadelor acestei vile, construită de antrepriza inginerului Tiberiu EREMIE.

Atypical Neoromanian building for Paul SMĂRĂNDESCU, Alexandru Hassan Villa doesn’t use any massive bow window with studied supports. However the volumes that compose the part of the villa that is visible from the street are clear and carefully composed. Thusly, the volume with the ground floor loggia, with a symmetrical façade, is composed with the volume that houses the entrance. Developed over a single level, the latter turns into a terrace for the upper floor, covered with a carefully carved wooden structure. The roof over this terrace starts exactly at the same height as the frieze, thusly continuing the lines of the façade in a pleasant and skilled manner.
This kind of attention to details can be seen all along the façades of the villa built by engineer Tiberiu EREMIE.

Sunday, September 7, 2014

37. Vila Vasile Popescu

Vasile Popescu Villa
1910 Strada Mecet 23



Volumul simplu și masiv al reședinței familiei POPESCU este marcat de căutările timpurii ale arhitectului în arhitectura de inspirație locală. Un volum înalt de două niveluri, lat de o singură travee, este compus cu celelalte volume, mai mult orizontale ale vilei, fiind preluat de arhitect din corpul cu foișor al arhitecturii tradiționale de zidărie.
Intrarea ‘decupată’ în colțul unuia dintre volume, este compusă din două arce perpendiculare în plan, care sprijină pe un pilastru masiv din zidărie. Arcele, de asemenea din zidărie sunt temperate cu tiranți metalici, transformând acest colț într-un veritabil eveniment arhitectural, chiar dacă epurarea elementelor îi împrumută un aer discret. Friza este realizată tot într-un vocabular tradițional, alternând rânduri de zidărie în dinți de fierăstrău de diferite dimensiuni și pași.
Tâmplăria pare să fie cea originală, fapt uimitor pentru o reședință privată care depășește 100 de ani vechime. 

The simple and massive volume of the POPESCU residence is marked by the architects’ early questions addressed to local architecture. A two-level-high, single-façade-bay-wide volume is composed with the other mostly horizontal volumes of the villa, inspired by the entrance tower found in traditional masonry architecture.
The entrance, cutaway in the corner of one of the volumes, is composed from two arches at a right angle from each other in plan, that unload their weights onto a massive masonry pilaster. The masonry arches are held together by metal thrusts, transforming this corner into a genuine architectural event, even though the cleansing of the elements gives it a discrete look. The frieze is made within a traditional vocabulary as well, alternating various sizes of saw teeth masonry motifs.
The wooden window frames seem to be the original ones, which is amazing for a private residence older than a century.

Saturday, September 6, 2014

36. Imobilul inginer Emil Prager

Emil Prager Building
1922 Strada Mecet 24



La intersecția străzilor Mecet și Popa Nan Paul SMĂRĂNDESCU proiectează pentru colaboratorul său, inginerul Emil PRAGER (1888-1985) un imobil cu etaj și mansardă, într-un stil Neoromânesc epurat, auster, specific perioadei de început a arhitectului. Construit în imediata apropiere a uneia dintre primele vile pe care le-a proiectat, acest imobil se face remarcat prin elementele din lemn: copertina curbă, balconul pe colț și lucarnele pronunțate care ritmează acoperișul. Ancadramentele realizate prin bordarea arcului în plincintru îl regăsim la mai multe lucrări din portofoliul arhitectului.

Paul SMĂRĂNDESCU designs for his colleague, engineer Emil PRAGER (1888-1985) an early Neoromanian, austere building with one upper floor and mansard roof at the corner of Mecet and Popa Nan streets. Built in the immediate vicinity of one of the first villas he designed, this building stands out through the use of wooden elements: the curved canopy, the corner balcony and the pronounced dormers that lend rhythm to the roof. The window frame consisting of the bordering of the round arch is an element that comes up across the architects’ work.

Friday, September 5, 2014

35. Vila Iancu Ioanid

Iancu Ioanid Villa
1911 Strada Armenească 31



Interpretarea masivă a Neoromânesc-ului, specifică lucrărilor de început ale lui Paul SMĂRĂNDESCU, se face simțită și în reședința proiectată pentru Iancu IOANID. Volumele secundare care alcătuiesc fațadele sunt compuse în jurul axelor verticale de simetrie, în timp ce fațadele în sine sunt asimetrice. Bovindoul de pe fațada de la stradă este elementul principal al imobilului, din punctul de vedere al percepției trecătorului. Bovindoul se desfășoară pe trei travei și sprijină prin intermediul unor coloane masive pe consolele balconului de la parter. Diferențele de adâncime de fațadă oferă acestuia un joc de umbre puternic, vibrant, compus cu îndemânare.
Logia de la etaj, care era vizibilă dinspre stradă, a fost recent închisă cu stângăcie și prost gust, afectând neplăcut o vilă cu o sobră eleganță care reușise să rămână intactă un secol înaintea acestei intervenții neavenite. Cu mici eforturi s-ar putea reveni la fațada inițială, dând astfel dovadă de respect pentru un edificiu care îl merită cu prisosință.
Vila a fost construită de antrepriza HARTEL, iar costurile construcției s-au ridicat la circa 100.000 de lei.

The massive interpretation of the Neoromanian style, typical for Paul SMĂRĂNDESCU’s early work, can be observed within the residence designed for Iancu IOANID. The secondary volumes that make up the façades are composed around vertical symmetry axis, while the façades themselves are asymmetrical. The bow window on the street façade is the main element of the façade from the point of view of the passerby. The bow window spans over three façade bays and unloads its’ weight through massive columns onto the ground floor balcony parapets. The different depths of the façade generate a powerful, vibrant, skillful play on shadows.
The upper floor loggia, which used to be visible from the street, has been recently clumsily enclosed, having a negative effect on a sober villa that managed to stay intact for a century before these valueless interventions. With a small amount of effort, one could still restore the initial façade, giving proof of respect for a building that deserves so much of it.
The villa was built by contractor HARTEL and the cost of the build came up to 100.000lei.

Thursday, September 4, 2014

34. Imobilul Maior N. Ionescu

N. Ionescu Building
1910 Strada Armenească 39







Printre primele încercări ale arhitectului Paul SMĂRĂNDESCU de a aborda stilul Neoromânesc, clădirea de colț proiectată pentru maiorul IONESCU prezintă doar câteva elemente stilistice notabile: arce și pilaștri de proporții masive, parapeți decorați cu ocnițe și copertine grele cu console din lemn.
Ancadramentele epurate sunt coerente cu volumul auster al imobilului. Toate elementele de vocabular par că se desprind cu greutate de sol, volumul fiind mai degrabă masiv decât elegant. 
Logia care marchează coțul adaugă profunzime fațadelor, altfel destul de plane. Profilatura cornișei, epurată la rândul ei, nu iese în evidență, lăsând fațada să fie percepută în două registre: soclul care cuprinde ferestrele unui demisol înalt și registrul superior, compus din parter și etaj.
Deși nu dă semne de probleme structurale, imobilul așteaptă vremuri mai bune, în care să se bucure de grija și respectul pe care le merită.

Among architect Paul SMĂRĂNDESCU’s first attempts to approach the Neoromanian style, the corner building designed for Major IONESCU has only a few notable stylistic elements: arches and pilasters of massive proportions, parapets decorated with niches and the heavy wooden canopies and supports.
The cleansed window frames are coherent with the austere volume of the building. All of the vocabulary elements seem to barely part with the ground, as the volume is more massive than elegant.
The loggia that marks the corner adds depth to the otherwise flat façades.
The cornice profile, cleansed itself, does not stand out, leaving the façade to be perceived in two registries: the base, containing the demi-basement windows and the upper registry, containing the ground floor and the upper floor.
Although the villa doesn’t show signs of structural fatigue, it waits for better times, in which to enjoy the care and respect it deserves.

Wednesday, September 3, 2014

33. Vila Ion Florian

Ion Florian Villa
1923-24 Strada Popa Rusu 17






Deși nu se află într-o stare foarte bună, această vilă pune foarte bine în evidență principiile de compoziție ale lui Paul SMĂRĂNDESCU. Fațada principală, asimetrică, se subordonează axei verticale a volumului detașat de fațadă, dar și orizontalei subliniată de soclul de piatră și de friza realizată din ancadramente din funie înnodată. Cele două direcții complementare îi împrumută fațadei echilibru și o ajută să se „așeze” pe sol. Friza este întreruptă de ferestrele etajului, contrazicând astfel continuitatea elementului care leagă toate volumele care compun vila. 
Vila a fost construită în anii 1923-24 de antrepriza ing. L. LOEWENTON.

Although not in a very good state, this villa shows clearly Paul SMĂRĂNDESCU composition principles. The main façade, asymmetrical, subordinate to the vertical axis of the detached volume, but also to the horizontal line underlined by the stone base and by the frieze made out of weaved rope motif frames. The two complementary directions lend the façade a certain kind of balance and help it sit on the ground. The frieze is interrupted by the upper floor windows, thusly negating the continuity of the element that ties all the volumes together.
The villa was built over 1923-24 by contractor engineer L. LOEWENTON.

Tuesday, September 2, 2014

32. Vila Dr. I. Goilav

Dr. I. Goilav Villa
1910 Strada Viitor 32



Reședința stil Ludovic al XIV-lea concepută pentru doctorul GOILAV este un imobil elegant, cu linii clare, cu un volum simplu și bine conturat. Intrarea principală, cu acces din curte, și balconul salonului mare sunt evidențiate prin volume ușor detașate de planurile fațadelor, subliniate și în cadrul acoperișului. Volumul balconului de la salonul principal, orientat spre stradă, este în sine o compoziție separată, cu ancadrament comun pentru ușa în două canate și cele două ferestre care o flanchează, cu ample console lucrate pentru balconul propriu-zis și cu lucarnă cu ancadrament de piatră la nivelul acoperișului. Similar, și volumul intrării principale este compus în jurul unei axe de simetrie, de data aceasta cu o copertină din metal și sticlă și trepte în locul balconului.
Toate volumele care compun imobilul sunt legate de cornișa cu denticuli atent detaliați și friza decorată cu grâne stilizate.
Ridicarea de către antrepriza COSTA a imobilului de 350 de metri pătrați a costat în 1910 circa 120.000 de lei. În 1942 imobilul este cumpărat de familia Generalului ROZIN. 

The Louis XIV residence conceived for doctor GOILAV is an elegant villa, with clear lines, a simple and well-drawn volume. The main entrance, accessible through the courtyard, and the main room balcony are emphasized by volumes that are detached from the façade, with separate roof volumes. The volume containing the main room balcony, facing the street, is a composition in itself, with a triple window frame for the door and the two windows that flank it, with large detailed supports for the balcony itself and with a dormer with stone window frame within the roof volume. Similarly, the volume of the main entrance is composed around a symmetry axis, with a metal canopy and steps instead of the balcony.
All the volumes that compose the building are tied together by the dentil decorated cornice and by the frieze with corn motifs.
The 350 square meter villa was built in 1910 by contractor COSTA for about 120.000lei. In 1942 the villa was bought by General ROZIN’s family.